duminică, 20 noiembrie 2016

Smartwatch-ul cu android este cel mai nou gadget de pe piata

Ceasurile inteligente nu mai sunt de domeniul SF-ului, acestea fiind disponibile in numeroase magazine, la cele mai bune preturi. In plus, acestea incorporeaza cele mai importante si inedite functii care au rolul de a face mai usoara viata utilizatorului, iar la iUni este disponibila o gama foarte variata de astfel de smartwatch-uri cu Android sau pentru iOs, conectandu-se cu usurinta la diferite tipuri de telefoane.

O multime de functii


In functie de modelul ales, acestea pot indeplini mai multe functii, iar ceasurile pot fi controlate cu usurinta prin intermediul ecranului touchscreen, in timp ce conexiunea se realizeaza prin Bluetooth. In primul rand bateria este, de obicei, de 350 mAh, fapt care asigura o autonomie mai mult decat multumitoare, iar incarcarea se efectueaza in cel mai scurt timp.

Acestea dispun si de o agenda, pentru ca orice contact sa fie mult mai aproape, poate fi controlata si redata muzica de pe telefon, in timp ce alarma, calendarul, vremea sau monitorizarea somnului sunt alte functii menite sa usureze viata utilizatorilor. De asemenea, aceste dispozitive sunt foarte usor de folosit, avand un buton de on/off pentru activare si este nevoie ca telefonul sa fie sincronizat cu ceasul printr-o simpla apasare pe buton.

Mai mult confort

Unele tipuri de smartwatch cu Android permit inserarea unei cartele micro SIM, pentru a fi folosite exclusiv ca telefoane, insa si prin simpla conexiune cu smartphone-ul se permite preluarea apelurilor datorita speaker-ului si microfonului incorporate. De asemenea, mesajele SMS si notificarile venite de pe retelele de socializare sunt la indemana oricui, putand fi citite direct pe ceas, fara a mai fi nevoie ca telefonul sa fie scos din buzunar.


Astfel, in showroom-ul iUni oricine are ocazia de a testa aceste produse inainte de a le achizitiona, fie se pot comanda direct de pe site, produsele fiind livrate in cel mai scurt timp.

Un comentariu: